Era INEVITABIL! Veste uriașă pentru Gigi Becali. Când scapă de pușcărie. E OFICIAL!

Era INEVITABIL! Veste uriașă pentru Gigi Becali. Când scapă de pușcărie. E OFICIAL!
Publicat: 02/02/2014, 11:24
Actualizat: 29/07/2014, 18:06

Intrarea în vigoare, astăzi, a noilor coduri penale a adus cu sine și pedepse mult reduse pentru o serie întreagă de infracțiuni. Primul efect al noilor legi este că sute de deținuți vor fi eliberați, ca urmare a intrării în vigoare a unei legi mai favorabile, iar altora li se vor micșora pedepsele pe care le au de executat. Conform Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisiile constituite special, încă din luna octombrie 2013, au analizat peste 30.000 de dosare penale ale deținuților și au ajuns la concluzia că în jur de 400 dintre aceștia se califică pentru eliberarea imediată din închisoare. Totuși, numărul cererilor de eliberare va fi mult mai mare. Doar la București, cele trei instanțe care au în jurisdicție penitenciarele Rahova și Jilava vor avea de decis, începând de luni, asupra a peste 700 de astfel de cereri.

Magistrații bucureșteni au judecat sâmbătă, în prima zi de funcționare a noului Cod Penal, 22 de cereri de eliberare din penitenciar sau de reducere a pedepselor, acestea fiind cazurile urgente, în care se punea problema ca deținuții să fie eliberați imediat. De luni însă, instanțele din București vor avea de-a face cu un val de cereri de modificare a pedepselor cu închisoarea sau de eliberare, deținuții urmând să beneficieze de prevederile noii legi mai favorabile decât vechiul Cod Penal.

Primii doi deținuți pe care magistrații Tribunalului București au decis să îi elibereze din închisoare sunt doi minori cu vârste cuprinse între 16 ani și 18 ani. Ei nu au plecat însă acasă, pentru că pedepsele le-au fost strămutate în măsuri de reeducare, mai exact reținerea într-o școală de corecție.

Sâmbătă, magistrații bucureșteni au judecat 22 de cereri de eliberare sau de reducere a pedepselor – 7 la Tribunalul București, 5 la Judecătoria sectorului 4 și 10 la Judecătoria sectorului 5. „Acestea sunt cazurile urgente, sunt oameni care pot fi puși de îndată în libertate”, a explicat pentru gândul Laura Andrei, președintele Tribunalului București.

De luni însă urmează valul doi de cereri de eliberare sau de micșorare a pedepselor: 705 deținuți se vor adresa instanțelor din București – 300 la Judecătoria sectorului 4, 300 la Judecătoria sectorului 5 și 105 la Tribunalul București.

Gigi Becali va solicita eliberarea

De noul Cod Penal mai favorabil intenționează să se folosească și Gigi Becali, condamnat la o pedeapsă cumulată de 3 ani și 6 luni de închisoare, după cum a declarat avocatul acestuia, Bogdan Vlad. Becali urmează să solicite din nou eliberarea din închisoare, de data aceasta folosindu-se de noul Cod Penal, după ce solicitarea de întrerupere a pedepsei pe motive medicale i-a fost respinsă. Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de pedeapsă de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.

Înainte de intrarea în vigoare, astăzi, a celor două noi coduri, o comisie formată din reprezentanți ai Administrației Penitenciarelor, Înaltei Curți de Casație și Justiție și CSM au analizat care sunt dosarele penale care vor beneficia de prevederile mai favorabile ale codurilor. Astfel, astăzi această comisie a trimis instanțelor dosarele considerate urgente, unde se impune eliberarea deținuților din închisori. În total, 400 de deținuți ar putea fi eliberați, în baza noilor prevederi penale.

Noul Cod Penal va duce și la închiderea a 64 de dosare de corupție cu prejudicii de zeci de milioane de euro. Greii din fotbal judecați în Dosarul Transferurilor (frații Becali, Cristi Borcea, Copos, MM Stoica) vor scăpa de judecată, Mihai Necolaiciuc, Miron Mitrea sau Sorin Ovidiu Vîntu de asemenea. Peste 6.000 de deținuți vor putea cere eliberarea condiționată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu